In afara de titluri, sunt putine articole pe care le citesc. Insa, aproape zilnic imi face placere sa citesc editorialul lui Tudor Octavian din Jurnalul National. Domnul este un batranel (si o spun cu simpatie) trecut prin viata si inca prins in deceniul trecut. Am avut ocazia sa am si o convorbire telefonica cu el pe vremea in care lucram la "ziar" si am ramas uimita ca nu foloseste emailul. Si mi-a placut asta. Mi-a mai placut ca l-am vazut circuland cu autobuzul, ca este extrem de amabil si, desi net superior jurnalistilor in general, le intelege meseria. Si... de dragul lor incearca sa le raspunda la orice intrebari (prietenii stiu de ce).
simt nevoia sa scriu despre editorialul sau de astazi, articol ce poarta numele "Doua zile pierdute". Intai sa incep cu opinia mea despre timpul pierdut si disperarea cu care incercam uneori sa fac orice doar de dragul de a nu sta. Nu de putine ori anumite iesiri, ca aceasta imi era cea mai la indemana optiune, erau extrem de plictisitoare. Astfel, incercam sa ma conving ca si statul in patura si uitatul la un film bun nu inseamna timp pierdut. Evident, de multe ori uit ca sa ma simt bine e mult mai important decat sa ma rad la o bere cu niste oameni banali.
Acest lucru se aplica si la modul in care reusesti sa te multumesti cu ceea ce ai. Mai precis, sa reusesti sa apreciezi lucrurile si oamenii de langa tine si sa nu te uiti mereu dupa capra vecinului care e mai grasa. Poate e ea mai grasa, dar a ta da mai putin lapte, dar mult mai bun.
In fine..am deviat putin de la subiect. "Am pierdut două zile fără nici un folos, nici sufletesc, nici bănesc, dar pentru prima oară în viaţă mi-am pus în gând să le recuperez cumva, să dau ceasul înapoi şi să mai trăiesc o dată timpul pierdut. Pierdut cam în felul în care se pierd nişte bani într-o afacere şi îi scoţi întreit din alta", cam asa isi incepe editorialul Tudor Octavian.
Pentru a evidentia ce vrea nenea sa ne spuna o sa pun cateva pasaje, mi se pare mai elocvent asa... "Totuşi, cum poate fi recuperat un timp consumat prosteşte? Un prim câştig pentru timpul pe care-l mai ai de trăit e să nu repeţi greşeala. Dac-ai fost prost o dată, e ca să nu fii la fel de prost şi a doua oară. [...]
În copilărie mă duceam cu droaia de copii la pescuit în bălţi fără peşte de dragul droaiei de copii. Nu pentru peşte plecam eu dimineaţa şi mă întorceam seara, ci pentru dus. Lucrurile s-au mai schimbat. Mă duc şi acum la bălţi sociale fără peşte, fiindcă sunt laş. Mila e adesea o formă de laşitate. Sunt prea mulţi cei care speră să-şi umple traista din locuri unde nu e sau nu mai e nimic de luat. Ar fi să le zic: Oameni buni, aţi greşit drumul, aţi greşit direcţia, înaintaţi într-o fundătură! Adevărul e că m-am dus la un aşa-numit eveniment artistic local din jenă pentru excesul de entuziasm al gazdelor. În cultură nu încape mila. Când pierzi două zile din milă culturală, înseamnă că trebuie să recuperezi neapărat. Nu la timp, ci la sentimente. La tinereţe, erorile au preţuri mici, la bătrâneţe costă scump. O zi trecută fără nici un rost e ca şi cum ai sta pe un peron şi nu-ţi spune nimeni că toate trenurile au fost anulate."
Tot editorialul aici
simt nevoia sa scriu despre editorialul sau de astazi, articol ce poarta numele "Doua zile pierdute". Intai sa incep cu opinia mea despre timpul pierdut si disperarea cu care incercam uneori sa fac orice doar de dragul de a nu sta. Nu de putine ori anumite iesiri, ca aceasta imi era cea mai la indemana optiune, erau extrem de plictisitoare. Astfel, incercam sa ma conving ca si statul in patura si uitatul la un film bun nu inseamna timp pierdut. Evident, de multe ori uit ca sa ma simt bine e mult mai important decat sa ma rad la o bere cu niste oameni banali.
Acest lucru se aplica si la modul in care reusesti sa te multumesti cu ceea ce ai. Mai precis, sa reusesti sa apreciezi lucrurile si oamenii de langa tine si sa nu te uiti mereu dupa capra vecinului care e mai grasa. Poate e ea mai grasa, dar a ta da mai putin lapte, dar mult mai bun.
In fine..am deviat putin de la subiect. "Am pierdut două zile fără nici un folos, nici sufletesc, nici bănesc, dar pentru prima oară în viaţă mi-am pus în gând să le recuperez cumva, să dau ceasul înapoi şi să mai trăiesc o dată timpul pierdut. Pierdut cam în felul în care se pierd nişte bani într-o afacere şi îi scoţi întreit din alta", cam asa isi incepe editorialul Tudor Octavian.
Pentru a evidentia ce vrea nenea sa ne spuna o sa pun cateva pasaje, mi se pare mai elocvent asa... "Totuşi, cum poate fi recuperat un timp consumat prosteşte? Un prim câştig pentru timpul pe care-l mai ai de trăit e să nu repeţi greşeala. Dac-ai fost prost o dată, e ca să nu fii la fel de prost şi a doua oară. [...]
În copilărie mă duceam cu droaia de copii la pescuit în bălţi fără peşte de dragul droaiei de copii. Nu pentru peşte plecam eu dimineaţa şi mă întorceam seara, ci pentru dus. Lucrurile s-au mai schimbat. Mă duc şi acum la bălţi sociale fără peşte, fiindcă sunt laş. Mila e adesea o formă de laşitate. Sunt prea mulţi cei care speră să-şi umple traista din locuri unde nu e sau nu mai e nimic de luat. Ar fi să le zic: Oameni buni, aţi greşit drumul, aţi greşit direcţia, înaintaţi într-o fundătură! Adevărul e că m-am dus la un aşa-numit eveniment artistic local din jenă pentru excesul de entuziasm al gazdelor. În cultură nu încape mila. Când pierzi două zile din milă culturală, înseamnă că trebuie să recuperezi neapărat. Nu la timp, ci la sentimente. La tinereţe, erorile au preţuri mici, la bătrâneţe costă scump. O zi trecută fără nici un rost e ca şi cum ai sta pe un peron şi nu-ţi spune nimeni că toate trenurile au fost anulate."
Tot editorialul aici
Trimiteți un comentariu