de foarte mult timp nu am vazut un film care sa ma faca sa empatizez asa cum a reusit pelicula lui Richard Eyre. Recunosc ca si povestea este interesanta, insa mai captivanta este unul dintre personajele principale. O femeie atat de complexa, care incearca sa atinga si sa cunoasca sensul tuturor lucrurilor. Dupa o viata de explicat existenta umana, ajunge la sfarsitul vieti fara nici un rapsuns...


“E ca un basm. Sunt asemeni unui tânãr îndrãgostit de o prea frumoasã tânãrã, care din când în când dispare într-o lume misterioasã si necunoscutã ... dar se întoarce mereu la mine”.

ei bine, ceea ce vedeti nu este altceva decat o sculptura. Eh, cei care reusesc sa ajunga la o astfel de performanta sunt cei care fac diferenta. Cei care ies dintre randuri. Ca sa nu deschid un subiect sensibil, va las cu mai multe astfel de sculpturi.

un film cu un umor atat de bolnav n-am mai vazut de ceva vreme....


Este vara lui '66 si Anglia e pe punctul de a fi cuprinsa de febra Cupei Mondiale. Pentru Bernie, un pusti de 12 ani, cel mai important moment al vietii sale se apropie: sarbatoarea de Bar Mitzvah si ziua in care va deveni barbat.
Familia lui Bernie este din ce in ce mai ingrijorata de posibilitatea de a-si pierde afacerea si pe fiul cel mare si rebel, astfel incat importanta zilei de Bar Mitzvah a lui Bernie scade pe zi ce trece. Cum nu se putea mai rau, finala Cupei Mondiale este programata sa aiba loc in aceeasi zi, iar cand Anglia trece de fazele preliminare, sarbatorirea atat de asteptata a lui Bernie se intrevede a fi un adevarat dezastru.
Bazat pe o experienta reala din viata regizorului, Finala din 66 este o comedie incantatoare, care aduce pe alocuri cu filmul Billy Elliot.

well, dupa ce am vazut filmul m-am intrebat si eu: Da' chiar, de ce suntem atrasi doar de partea negativa, de ceea ce ne raneste?

As fi pus trailerul, dar mi se pare facut extrem de prost. Pentru mine povestea din film si intrebarile pe care le ridica mi se par extrem de interesante, dar in acelasi timp extrem de banale. Trebuie sa ne mai oprim din cand in cand si doar sa observam ce se intampla langa noi. Opreste-te si respira! By the way, pelicula e regizata de Ang Lee, macar pentru asta si merita vizionata.

e un film foarte trist. Reprezentativ pentru viata asta de cacat. Niciodata nu stii ce iti rezerva.

... si-am vazut o fantoma. era stilata, mi-a deschis usa.

Kate (Meryl Streep), o mama poate mult prea iubitoare, este femeia de casa perfecta care poate participa cu succes la discutiile literare. George (William Hurt) e un stralucit profesor de literatura, cu un ascutit spirit critic, dar este incapabil sa-si arate sentimentele fata de cei iubiti. Cand Ellen se reintalneste cu familia ei, divergentele incep sa iasa la iveala, mai ales in ceea ce le priveste pe Kate si pe Ellen, chiar daca e vorba de imbracaminte, romanele lui Tolstoi sau importanta vietii de familie fata de cariera... Ellen va trebui sa investigheze acum viata parintilor ei si sa le patrunda secretele. Iar ceea ce va afla in aceasta neobisnuita incursiune va schimba nu numai ce stia despre familia ei, ci si ce credea ca stie despre ea insasi.

Cam asta scrie pe cinemagia.ro.

Hmmm....Filmul prezinta povestea unei familii obisnuite care trebuia sa faca fata unei incercari grele: unul dintre ei sufera de cancer. Ironia face ca aceasta era persoana care tinea familia impreuna. Era mama perfecta, care ascundea toate problemele si incerca sa aduca armonia in familie.

Mi-am dat seama ca nu pot accept acest sacrificiu feminin. Il inteleg, dar nu vad cum o femeie poate sa uite de ea, mai exact cum are puterea sa fie omul din umbra si sa nu se astepte la recunoasterea meritelor ei. O familie are problemele, dar inca nu sunt sigura ca e mai bine sa le ascunzi si sa nu vorbesti despre ele. O chestie inteligenta apare in film. E simplu sa simti fericirea. Bucura-te de ce ai, si nu te mai gandi mereu la ceea ce-ti lipseste.

e un film cu cateva replici amuzante si niste clisee micute pe alocuri. E usurel si pe mine m-a inveselit un pic.



Vizionare placuta!