Era duminica seara si mergea incet spre casa. In negura serii privea orasul parasit, luminat ici colo de cate un felinar... Isi dadea seama ca iubea frigul pentru ca reusea sa-i tina problemele departe..le ingheta si oprea timpul pentru ele. Acum, nu mai era decat ea si strada rece. Cainii alergeau dezorientati, iar autobuzul apropia incet de statie. In el, o femeie statea zgribulita cu plasele in brate, in timp ce un betiv isi spunea pasurile scaunului din fata.

si nimic nu se compara cu amintirile din perioada aia...

ceva scris in urma cu un an

"Mă enervează la culme teoria conform căreia normal este ce consideră majoritatea că e normal. Eu nu sunt de acord pentru că pentru mine e normal ce consider eu normal. Pentru că normalul lor pentru mine poate fi anormal deci... de ce trebuie eu să consider normal ce e pentru mine anormal? Şi... de ce as fi nevoita să fac ceva anormal doar pentru că majoritatea consideră normal, doar ca eu să simt că fac ceva anormal.. hmm... think about that...!!! ;)"

Luni dimineata...Suna ceasul si cu greu se ridica din pat. In bucatarie, pe aragaz inca mai zace imbricul plin cu zat. Cutia unde trebuia sa fie cafeaua e iar goala. In frigider domneste pustietatea...
"-Ce-as vrea sa mai stau putin in casa”, isi spuse incet in gand. Scoate cele cateva felii de salam din frigider, nu inainte de a deschide televizorul, si isi pune un sandwich. E deja ora 10.00 si seminarul incepe la 11.00.
Arunca in graba cutitul in chiuveta, apoi se indreapta spre balcon. Smulge cu iuteala prosopul de pe sarma si se repede spre baie. Dupa ce termina obisnuitul dus, Ioana se napusteste asupra sifonierului. Ca in fiecare zi, alegerea hainelor este o problema. Arunca aceiasi blugi pe care i-a luat si ieri. „Cam sifonati, dar deja e cam tarziu.” Merge tricoul bleu, asortat cu sosetele putin ude. Geanta ajunge pe umar, dar unde sunt cheile... Alearga grabit din camera in camera, dar cheile nu-s nicaieri. Injura in gand si continua sa caute. Dupa zece minute de fatait prin casa, le gaseste sub chiuveta de la baie. Isi arunca repede picioarele in adidasi, ia si ultima banana din frigider si iese pe usa.

Atmosfera inchisa... Televizorul se intretine singur, iar langa mine troneaza o jumatate de felie de tort. Din laptop se aude "Oameni de zapada"... Cenaclul Flacara, Vol6. "Vai de noi femeie, ninge a despartire..." Ca sa vezi!?!
Si? Pana la urma ce ramane din mine, din tine, din ei? Amintiri si oameni ramasi in spate. Primim zilnic dovezi ca viata e al dracului de scurta si ca intotdeauna realizezi valoare unui bun, obiect, lucru, om, prieten, amic...dupa ce l-ai scapat si....
Incerc sa pun din nou povestea noastra cap la cap si nu-mi mai dau seama ce a fost real din ea. Ce a insemnat asta pentru tine, ce a insemnat ea pentru mine... Cuvinte patetice mi se astern in fata ochilor si parca te vad cum imi zambesti superior.

ca tot nu stiam ce animal sa-mi iau;)

Interesanta ideea acestei campanii de la Nikon:

Google e tare simpatic astazi si si-a pus haine de sarbatoare...

Se apropie sarbatorile...Acesta comercializare, deja exagerata, nu a facut decat sa duca la diminuarea seminificatiei lor. Valorile noastre incep sa dispara incet, fiind inlocuite doar de pseudo-valori sau valori imaginare. Nu mai stim cine suntem. Ne izbim de noi fara sa ne recunoastem.

Pentru mine, sarbatorile au devenit doar simple batai de cap. Cand eram copil Craciunul era unul dintre cele mai fericite momente din viata mea. Insa, momentul decisiv din care valoarea Craciunul a inceput incet..incet...sa cada a fost ziua in care am aflat ca Mos Niculae nu exista, aceeasi descoperire fiind valabila pentru mai darnicul Mos Craciun...una dintre cele mai triste zile din viata mea.