de foarte mult timp nu am vazut un film care sa ma faca sa empatizez asa cum a reusit pelicula lui Richard Eyre. Recunosc ca si povestea este interesanta, insa mai captivanta este unul dintre personajele principale. O femeie atat de complexa, care incearca sa atinga si sa cunoasca sensul tuturor lucrurilor. Dupa o viata de explicat existenta umana, ajunge la sfarsitul vieti fara nici un rapsuns...


“E ca un basm. Sunt asemeni unui tânãr îndrãgostit de o prea frumoasã tânãrã, care din când în când dispare într-o lume misterioasã si necunoscutã ... dar se întoarce mereu la mine”.

ei bine, ceea ce vedeti nu este altceva decat o sculptura. Eh, cei care reusesc sa ajunga la o astfel de performanta sunt cei care fac diferenta. Cei care ies dintre randuri. Ca sa nu deschid un subiect sensibil, va las cu mai multe astfel de sculpturi.

un film cu un umor atat de bolnav n-am mai vazut de ceva vreme....


Este vara lui '66 si Anglia e pe punctul de a fi cuprinsa de febra Cupei Mondiale. Pentru Bernie, un pusti de 12 ani, cel mai important moment al vietii sale se apropie: sarbatoarea de Bar Mitzvah si ziua in care va deveni barbat.
Familia lui Bernie este din ce in ce mai ingrijorata de posibilitatea de a-si pierde afacerea si pe fiul cel mare si rebel, astfel incat importanta zilei de Bar Mitzvah a lui Bernie scade pe zi ce trece. Cum nu se putea mai rau, finala Cupei Mondiale este programata sa aiba loc in aceeasi zi, iar cand Anglia trece de fazele preliminare, sarbatorirea atat de asteptata a lui Bernie se intrevede a fi un adevarat dezastru.
Bazat pe o experienta reala din viata regizorului, Finala din 66 este o comedie incantatoare, care aduce pe alocuri cu filmul Billy Elliot.

well, dupa ce am vazut filmul m-am intrebat si eu: Da' chiar, de ce suntem atrasi doar de partea negativa, de ceea ce ne raneste?

As fi pus trailerul, dar mi se pare facut extrem de prost. Pentru mine povestea din film si intrebarile pe care le ridica mi se par extrem de interesante, dar in acelasi timp extrem de banale. Trebuie sa ne mai oprim din cand in cand si doar sa observam ce se intampla langa noi. Opreste-te si respira! By the way, pelicula e regizata de Ang Lee, macar pentru asta si merita vizionata.

e un film foarte trist. Reprezentativ pentru viata asta de cacat. Niciodata nu stii ce iti rezerva.

... si-am vazut o fantoma. era stilata, mi-a deschis usa.

Kate (Meryl Streep), o mama poate mult prea iubitoare, este femeia de casa perfecta care poate participa cu succes la discutiile literare. George (William Hurt) e un stralucit profesor de literatura, cu un ascutit spirit critic, dar este incapabil sa-si arate sentimentele fata de cei iubiti. Cand Ellen se reintalneste cu familia ei, divergentele incep sa iasa la iveala, mai ales in ceea ce le priveste pe Kate si pe Ellen, chiar daca e vorba de imbracaminte, romanele lui Tolstoi sau importanta vietii de familie fata de cariera... Ellen va trebui sa investigheze acum viata parintilor ei si sa le patrunda secretele. Iar ceea ce va afla in aceasta neobisnuita incursiune va schimba nu numai ce stia despre familia ei, ci si ce credea ca stie despre ea insasi.

Cam asta scrie pe cinemagia.ro.

Hmmm....Filmul prezinta povestea unei familii obisnuite care trebuia sa faca fata unei incercari grele: unul dintre ei sufera de cancer. Ironia face ca aceasta era persoana care tinea familia impreuna. Era mama perfecta, care ascundea toate problemele si incerca sa aduca armonia in familie.

Mi-am dat seama ca nu pot accept acest sacrificiu feminin. Il inteleg, dar nu vad cum o femeie poate sa uite de ea, mai exact cum are puterea sa fie omul din umbra si sa nu se astepte la recunoasterea meritelor ei. O familie are problemele, dar inca nu sunt sigura ca e mai bine sa le ascunzi si sa nu vorbesti despre ele. O chestie inteligenta apare in film. E simplu sa simti fericirea. Bucura-te de ce ai, si nu te mai gandi mereu la ceea ce-ti lipseste.

e un film cu cateva replici amuzante si niste clisee micute pe alocuri. E usurel si pe mine m-a inveselit un pic.



Vizionare placuta!

Am primit un mesaj, mai degraba un strigat de ajutor de la o mamica. Daca puteti sa ajutati nu stati pe ganduri:

"Avem nevoie urgenta sa strangem 45000 de euro pentru un tratament in Austria impotriva tumorii intracraniene maligne cu care se lupta baietelul meu. Va rugam sa ne ajutati!"

mai multe informatii gaisit pe: http://robertvlase.wordpress.com

Mereu am dispretuit oamenii care iau ca si cuvant de ordine strict parerea lor, lasand totusi impresia unui dialog. Lor le alatur persoanele care inteleg numai ce vor astfel incat sa-si poata continua pledoarie, de cele mai multe ori eronata.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pricep cum unii nu pot accepta slabiciunile, iubirile, pasiunile sau hobby-urile celorlalti. Le reteaza din simplul fapt ca nu sunt in concordanta cu simtirile si trairile lor.

Oamenii nu sunt egali si nici nu vor fi niciodata. Din n motive. Nu toti se nasc cu aceleasi calitati, nu stiu sa le cultivam sau pur si simplu nu le pasa. Cadrul social are o contributie definitorie. Intr-o masura mai mare sau mai mica mediul familial lasa sau nu urme ce pot fi sterse foare greu. Depinde de tarie de caracter si de puterea fiecaruia sa se transforme in omul ce putea sa fie. Iar cei ce reusesc au meritele lor.

De ce spuneam in articolul anterior ca actorii din garda veche sunt de neinlocuit? Nu pentru ca as considera ce cei ce au venit dupa ei nu sunt la fel de talentati. De exemplu, am fost in urma cu un an la piesa "Romeo si Julieta" pusa in scena de studetii in an terminal de la UNATC. Era o varianta moderna a piesei destul de reusita, jucata foarte bine. Ceea ce imi doaream eu sa subliniez este ca timpurile s-au schimbat. Actorii de acum nu-mi par la fel de apropiati. D'alde Dinica, Rautu, Iordache si lista poate continua erau cei ce se adunat la Capsa si in miros de vin si fum de tigara spuneau glume deochate, dar isi si discutat slabiciunile, trairile si se formau. (nu stiu cat de clara sunt in ceea ce incerc sa explic)

Eu ravnesc la perioada aia si as fi dat orice sa ma fi nascut cu macar 70 de ani in urma. Admir intelectualii, dar in acest moment nu stiu de unde pot sa-i culeg din generatia mea.

Noi traim pe fuga. Ne pierdem viata intre tramvaie si autobuze. Ne irosim timpul in corporatii al caror unic scop este imbogatirea(mentionez ca nu ma refer la toata populatia din Romania). Sufar pentru ca odata cu ei apune o lume, o epoca ia sfarsit.

Inainte sa ma apuc sa aleg aceste litere una de cealata si sa le transform in cuvinte ce leaga propozitii, m-am gandit mult. Deja s-au spus prea multe, insa simt ca mai lipseste si regretul meu. Imi pare rau ca marii actori ai Romaniei se sting incet. Regret plecarea lui Dinica si ma doare ca a murit pe un pat de spital in care si-a petrecut ultimele 20 de zile din viata. Citeam in urma cu o saptamana ca Dinica "si a trait traiu' si si-a mancat malaiul", ca marele maestru are 75 de ani si trebuie sa ne asteptam la asta. Mi s-a parut ingrozitor si nu-mi venea sa cred ca cineva putea sa scrie atat de rece astfel de cuvinte.

Aceeasi persoana sustinea cau Gheorghe Dinica nu este o persoana de neinlocuit, cum nimeni nu este. Una dintre cele mai mari tampenii ce mi-a fost dat sa aud. Actorii astia nu vor putea fi inlocuiti niciodata. Toti cei din garda veche au crescut impreuna, au avut o alta pregatire sociala. Ceea ce nu se mai intampla acum cu noul val de actori.

Un singur lucru ma bucura: am avut onoara sa te aplaud, maestre! La revedere!

Off topic: mi-ar placea ca neavenitii sa se abtina de la comentarii!

in urma cu doua seri, pentru o clipa, am uitat de tot...

cam asa

Trafic, aglomeratie, dimineata, zona Eroilor

Un autobuz pune frana brusc si incepe sa claxoneze si da-i, nenicule, de nu se mai intelege om cu perspoana. Din cabina se aude: "Da', tu de unde ai mai aparut, ma!" La care ii raspunde iritat soferul dintr-un X5: "Ti-am facut semn sa ma lasi si pe mine."

"Bai, uratule. Manelistule!", nu intarzie sa apara reactia soferului de autobuz.

Fumusetea si banii sunt lucruri similare:

1. Daca le ai, le doresti si crezi ca-ti pot da fericirea
2. Daca le ai, nu ti se par esentiale
3. Daca le pierzi, le vrei inapoi

Ieri mi-am inceput dimineata in cel mai prost mod, mai ales ca sunt genul de persoana care se enerveaza usor cand vede indiferenta totala din partea asa ziselor autoritati. Am norocul sa stau in Drumul Taberei, cartier de regula linistit, dar am ghinion sa-l am drept primar pe magnificul domn Poteras. Urasc patinoarul ala de la piata Moghioros din tot sufletul meu, mai ales ca stau acolo. Imi aduc aminte ca in primul an in care s-a deschis a urlat muzica multe nopti la rand, pana au depus oamenii reclamatie. Evident, ca pana la ora 23.00 nici acum nu scapi de urletele vedetelor autohtone.

Ei, supriza a venit insa anul trecut. Ce s-au gandit oamenii?!?! Hai sa facem o parcare cu plata si sa mai luam prostimii niste bani. Din cate stiu eu, o afacere presupunere si o investitie. Cam care credeti ca a fost investitia celor care-s mai smecheri decat cei de la Dalli. Au infipt trei tarusi in pamant, i-au legat intre ei cu o banda de plastic, iar pe jos au pus pietris. Asta da afacere, m-as baga si eu la asa ceva.

Dar trebuie sa-i multumesc primarului meu drag pentru ceea ce mi-a pregatit saptamana trecuta: Sarbatorile toamnei. Toti amaratii adunati de prin toate colturile tarii au venit sa-si vanda dovlecii, mileurile si alte cele. Evident ca nu puteau decat sa intre cu masinile pe campul ala, tinand cont ca a plouat au reusit sa murdareasca aleea pietonala, si am fost nevoita sa-mi imaginez ca fac off road... Ultima zile de muzica populara si mici asezonati cu bere a fost duminica. Ma asteptam ca pana marti sa dispara stuful de pe copaci si garduri, gunoaiele lasate in urma de consateni si tarabele viu colorate. Da baietii de la curatenie au fost si ei obositi, poate au chefuit pana tarziu, sa arate cat de primitori sunt.

Ma bucur ca traiesc in Romania, recunosc ca nu am timp sa ma plictisesc niciodata. Chiar ma gandeam ce fac zilele astea, asa ca baietii s-au gandit ca e timpul sa cada Guvernul. Bun asa!

Grupa mijlocie???

incercam sa-mi dau seama cand ne pierdem pe noi. Cand ne transformam din acei copii care incearca sa intre pe sub pielea celor din jur sau care pur si simplu o fac inconstient. Cand incetam sa ne mai facem prieteni si fara sa ne dam seama ne limitam la ce aveam. Cand mai exact refuzam sa mai acceptam in spatiul nostru intim noi oameni. Si aici nu ma refer la a renunta la acea latura sociala, ci pur si simplu la a limita relatiile la gradul de superficial. La iesitul la bere, la rasul la glume proaste si la a avea pe cine sa suni sa vina la stupida aia petrecere de Revelion.

as putea sa recunosc ca nu ma mai simt in stare sa-mi fac prieteni adevarati, noi prieteni. Si nu pentru ca refuz cu tarie asta, pur si simplu mi-e mai comod.

ei, asta cred eu ca face parte din acel proces de maturizare, in care te limitezi la strictul necesar. Desi nu sunt prea sigura pe aceasta afirmatie. Adica, eu inca mai simt nevoia ca nu am cautat destul pana la a gasi acel prieten pe care sa te poti plia 100%, si cred ca omul ala e doar unul. Nu ma refer aici la jumatate, mi-e greu sa cred ca omul de langa tine iti poate fi in acelasi timp si Cel mai bun prieten. Cred ca se confunda lucrurile astea si de obicei din lipsa de optiuni. Pentru ca iubitul/iubita si ulterior locul de munca ne indeparteaza de prieteni. Oricum, stiu sigur ca exista si mi-e tare teama ca l-am pierdut pe al meu.

Dincolo de asta, scriind aceste randuri simt ca realizez care este cauza racirii relatiilor. Desi prietenii ce pareau vesnice se deterioreaza se pierd, si uneori se transforma in scurte telefoane fugare date la ocazii speciale. Comoditatea! Lipsa de timp mi se pare cea mai proasta scuza. Daca nu ai renunta la prietenii tai din cauza comoditatii, fie ca esti obosit si mai ai putin pana la epuizare, te duci sa-ti vezi prietenii.

Complicate sunt mintile umane sau...mult prea simple!
Noapte buna!

suna ironic, nu? lasa, stiu eu ce spun

doar lumina rosiatica a unui cer din ce in ce mai putin privit imi lumineaza aceste pagini, pe care scrijelesc niste cuvinte pentru eternitate. Un batran isi intinde tacticos cearceaful pe paturi cu arcuri imbatranite. Probabil e singur. A ramas fara sotia lui in urma cu aproape 5 ani, rapusa de cancer. Acum isi duce batranetile cu poate. Copiii abia daca-l mai viziteaza. Isi dorea nepotii aproape, doar ca ei au alte preocupari ce nu-l includ si pe el. Ii mai trec pragul din cand in cand doar atunci cand parintii lor, in zilele de sarbatoare, vin sa-i dea binete. Zilele seamana din ce in ce mai mult una cu cealalta.

Nici somnul nu prea il mai viziteaza. Asa ca, la ora 06.00 e deja in picioare. cazut prada tabieturilor, fuge intai la baie. Sa fie sigur ca s-a trezit se stropeste usor cu apa rece pe fata. In drum spre bucatarie mai arunca o privire la fotografia sotiei lui. Imaginea ingalbenita ii dezvaluie de pe vitrina preafuita o femeie durdulie, dar plina de voie buna. Ii zambeste, sigur ca si ea face acelasi lucru. "Ii e mai bine acolo", isi spune el in gand. Pune apoi apa la fiert sa-si faca un ceai. Nu a baut niciodata cafea si nici de tigara nu sa atins. Asta daca nu ne aducem aminte de vremurie in care Sica a incercat sa-l convinga si l-a facut sa ia si el un fum. Asta a fost prima si ultima data. Senzatia nu a fost una placuta, plamanii virgini nu au primit cu prea multa bucurie fumul inecacios. Asa ca, l-a facut sa tuseasca de credeai ca i-a venit sorocul.

Pana fierbe apa se intoarce in camera sa stranga patul si sa se schimbe de pijamaua peticita. De ceva timp spune ca se duce sa-si cumpere una noua, dar di fiecare data se razgandeste spunandu-si ca mai merge purtata si asa. Mai bine pune banii la saltea sa nu-si puna copii la cheltuiala cand i soseste si lui vremea.

Isi pune hainele de zi si... tipetele ma trezesc. Oare ce o visa batranul?

Ei, deja nu ne mai mira cand oameni intra la concerte pe usa din spate, lasati de un jandarm mai binevoitor.

Dupa cum toata lumea stie, ieri a fost mediatizatul concert Madonna. Sa zicem ca a fost meritata publicitatea, tinand cont ca este una dintre putinele vedete inca in voga ce au calcat pe meleagurile mioritice. Cu doi prieteni la purtator am plecat pe la ora 21.00 spre Izvor. Sa vad, domne’, si eu ce se intampla. Recunosc ca nu eram extrem de entuziasmata, diva nu a reusit sa ma cucereasca prin, ceea ce stiam eu a fi, ale ei prestatii live. Ajungem la Eroilor. Strada de pe partea dreapta a Dambovitei era rezervata celor cu bilet. Aflam asta dupa ce un jandarm politicos ne spune: Trebuie sa vad un bilet! Cum nu aveam bilet, ne-am intors incet si a ne-am indreptat spre partea stanga a Dambovitei, a celor mai putin norocosi. Mergem noi ce mergem si ajungem la intersectia de la Izvor, pe unde e teatrul mult iubit. Hmmm.. O idée, fie luam metroul pana la Izvor si patrundem si noi in perimetrul interzis, fie ocolim putin si ajungem pe “straduta aia, ca stiu eu unde e”, dupa cum mi-a spus o prietena. Era vorba de o strada care ne scoatea aproape de parc si care parea uitata de jandarmi. Zis si facut. Cu pesimismul de rigoare pornesc la drum alaturi de cei doi si izbandim. In fine, mai tai din cele intamplate, ajungem langa parc, unde mai intalnim destui gura casca precum noi. Reusim sa gasim un loc de unde zareai scena. Insa, ne vine desteapta idée de a ajunge in spatele scenei, unde ne prinde si concertul

Ne mai invartim putin, ajungem de unde am plecat. Reusesc sa vad ecranul prin bunavointa unui jandarm ce la lasa sa-mi arunc un ochi printr-o gaura (nu va ganditi la tampenii). Dupa asta, hai sa cautam o cladire pe care sa ne urcam si noi. Gasim o intrare intr-un bloc, pazita de un tinerel ce-ti cerea intrare pentru a intra. 10 lei de persoana. Evident ca gaseste destui fraieri. :D Urcam, insa acoperisul era plin asa ca decidem sa renuntam la incercarea de a mai urmari fraudulos concertul divei. Si uite asa facea baiatul bani, fiind norocosul posesor al unui apartament din apropierea parcului.

Nu, n-am devenit lesbiana. Desi... unele iubiri nu se uita niciodata.

Vorbesc despre Sandra Bullock si despre cel mai recent film al sau "The Proposal". E acelasi gen de comedie romantica in care am vazut-o nu de putine ori. E un film usor, simpatic, cu unele replici inteligente. Nu ceream foarte mult de la el, asa ca am primit exact ce-mi doream.

Ah, sa nu uit.. L-am vazut la DriveIn Baneasa si recunosc ca-mi place povestea cu cinematograful asta. Stai comod in masina ta, iti fumezi linistit tigara si nu auzi pe nimeni molfaind langa tine sau comentand despre ce i-a mai facut iubitul. Bine, totul e bine daca nu se trezeste un bou sa-si aprinda stopurile.


Sinopsis:Când Margaret, un important editor de carte din New York riscă să fie repatriată în Canada sa natală, obişnuită să gândească rapid declară că este de fapt logodită cu asistentul ei, Andrew, care nu bănuieşte nimic şi pe care îl chinuie de mai mulţi ani. El este de acord să îi facă jocul, dar impune câteva condiţii proprii. Surprinzătorul cuplu se îndreaptă către Alaska, pentru a cunoaşte capricioasa familie a lui Andrew, iar tânăra femeie care la oraş deţinea întotdeauna controlul se trezeşte prinsă într-un şir de situaţii comice tipice, ca de "peşte pe uscat". Pregătind o nuntă neaşteptată şi urmăriţi de un ofiţer al Biroului de Imigrare, Margaret şi Andrew acceptă fără prea multă tragere de inimă să respecte acest plan, în ciuda consecinţelor sale.

deci...ea cauta consolare, pe cand el incerca sa se multumesca doar cu ce avea aici. Intr-o viata de dupa si o continuare cu un nou inceput ea vedea consolare. El nu cerea nimic mai mult decat ce i s-a oferit, ce putea cumva palpa. Ea vroia sa traiasca aici si acolo, iar el isi dorea moartea sau cel putin putea sa recunosca fara indoieli ca nu il sperie. Insa, totul a fost pe dos. Oare fiecaruia i s-a oferit ceea ce cauta? El a fost lasat sa-si caute fericirea in multumirea de aici? Asta sa insemne ca zilele pamantene sunt tot ce are? Iar ea, ea acum sa fie fericita gasandu-si fericirea in consolarea lumii spirituale?

"Daca n-am putut avea parte de fericire in viata asta am cel putin siguranta ca fericirea ma asteapta negresit intr-o viata viitoare", un Tudor Aleman al lui Liviu Rebreanu

Suflet pierdut pe cararile unei lumi dorite de tine. Te-ai trezit lipsit de forta impins de cei ce au stat si te-au privit fara a avea curaj sa te traga inapoi. Vroiai sa ramai, dar ei nu au stiut sa te tina aproape. Lacrimi curg din cer si se transforma in adunari ce ii ataca pe ceilalti. Amintirile raman pe veci si le vom gasi in fiecare ungher, niciodata uitate.

Totul e rece, intunecat, ros de mucegai, dar e ce a mai ramas.

Pe un mormant rece citeam: Pamantul mi-e mai insuportabil mie decat iti este tie. Asta e sentimentul ce ramane, uitat atunci cand prezenta ta isi face aparitia.

Cuvinte se strang fara rost... se simt necunoscute. Nu-si dau seama ce mai cauta ele asternute aici cand nu mai pot fi rostite. Le ramane sa fie aruncate in neant in speranta ca vor ajunge la tine.

Despre viata nici nu mai ramane loc sa vorbim, cum nici despre moarte nu mai ramane nimic de spus. Insa despre noi? Cum ramane cu noi cand nu mai suntem?

si asta...pentru ca mi-e dor

imi cer scuze pentru postul incoerent de mai devreme.

De aproape 3 zile stau in fata computerului incercand sa aflu cat mai mult, incerc sa apelez la oameni care o pot ajuta..din pacate doar cu sange... Ana era un om care isi dorea mai mult de la viata. Un om cu defecte si calitati, un om care pe mine a stiut sa ma accepte asa cum sunt. E una dintre persoanele la care tin cel mai mult si inca mi se pare incredibil ceea ce se intampla. Imi dorec din tot sufletul sa nu mai existe oameni care cred ca este doar o pacaleala. Ea se afla acum intr-un pat de spital si probabil ca lupta din rasputeri, dar are nevoie de ajutor.

Cuvintele pe care le astern aici imi par patetice si lipsite de insemnate, dar acum ma simt inutila si prinsa intr-un curs al evenimentelor carora nu le pot face fata. Nu-i pot fi alaturi si asta ma doare cel mai mult. Unii au norocul sa fie acolo si merita sa se foloseasca de asta.

Save Ana!

In momentul in care un prieten foarte bun are o mre problema de sanatate iti dai seama cat de scurta e viata. Sa te gandesti cand l-ai vazut ultima data si sa pui inainte ce e mai rau. Ana, pe care o cunosc de 12 ani, practic am crescut impreuna, se afla acum in coma la spital. Are doua fracturi craniene si un hematom pe creier. Are nevoie urgent de sange pentru ca sufera si de anemie si a pierdut foarte mult sange. Corpul ei a respins sangele care i s-a administrat, iar in cazul in care nu se stabilizeaza nu i se va putea face operatie pe creier pentru a indeparta hematomul. Are mare nvoie de sange. mai multe detalii pe acest site. Va rog ajutati-o

"Ei vor, ei vor neîncetat. Şi cum nimic nu e de vrut, paşii mei călcau în urmele lor ca‑n spini, cărarea mea şerpuia prin noroiul dorinţelor lor, înălbindu‑le, printr‑un nimb de nefolosinţi, căutarea lor fără folos.

Ei nu ştiu că raiul şi iadul sînt înfloriri ale clipei, ale clipei însaşi, că nimic nu este peste tăria extazului inutil. N‑am întîlnit în mersul lor muritor oprirea eternă pe arcurile clipitelor."- Emil Cioran; "Indreptar patimas"

Ma uit si in jur si nu mai vad filosofii de altadata. Oamenii aia care se pierdeau prin fum de tigara si ganduri triste. Barbatii aia care se intalneau la Capsa pentru a-si valida credintele, pentru a-si pune in ordine valorile....

Din respect pentru cei ce-au fost:

In timp ce prefer sa-mi ocup serile greoaie ale saptamani cu filme, sa le spunem, grele, duminca mi se pare momentul perfect sa ma rasfat. Fiind femeie, cum altfel decat cu o drama romantica. Si nu ma refer aici la filmele ce-ti insulta inteligenta. De aceasta data, mi-a picat in mana "Mozart and the Whale".

E un lungmetraj simpatic, ce-l are in rolurile principale pe Josh Hartnett, care a mai jucat in Pearl Harbor. O poveste simpatica, putin autista (stiu ca nu e o gluma buna-pentru ce-i care au vazut filmul), dar ce merita vazuta. Nu spun mai multe decat dezvaluie traileru-ul:

"O ruga insa pe Anna sa vina ea la dansa intre sase jumatate si noua. Vronski arunca o privire Annei, auzind aceasta precizare a orei care arata ca fusesera luate toate masurile ca sa nu dea ochi cu nimeni. Dar Anna parca nu baga nimic in seama.

-Imi pare rau ca tocmai intre sase jumatate si noua pot sa ma duc, zise Anna, cu un zambet abia schitat"


am furat leapsa de pe un blog gasit la intamplare, asta pentru ca mi s-a parut interesanta.

Ea presupune asa....

1. acum cand stai la calculator si citesti aceste randuri, uita-te in dreapta si in stanga si ia cartea cea mai apropiata in mana

2. deschide-o la pagina 123

3. sari peste primele 5 fraza/propozitii

4. posteaza urmatoarele 4 fraze/propozitii

O fura cine vrea....

Well..am luat decizia de a pleca in Franta (norocul de a avea prieteni unde trebuie), iar pentru asta a trebuit sa-mi cumpar si bilete de avion. cateva zile m-am tot plimbat pe site-ul blue air pentru a vedea care sunt cele mai convenabile bilete, tinand cont de faptul ca fondurile mele nu's de marimea celor europene. Asa ca, ma decid sa-mi incerc norocul si sa le cumpar online. Dupa ce aleg cursele, raspund tuturor cerintelor, fac plata...astept sa-mi ajunga biletul pe mail...el ajunge, dar..ce sa vezi?!?! in loc sa iau Romania-Franta, dus- intors, al meu bilet era mai degraba Franta-Romania..

adica..in loc ca pe 27 iunie sa plec spre Franta, biletul meu era pentru Romania si invers..deci, da-i si panicheaza-te, ce dracu' fac.. varianta sun un prieten ca sa ma mai calmez...Apoi, da-i si suna la call centr-ul blue-air sa vezi ce faci cu biletul, asta in timp ce eram sigura ca sunt singura cretina in stare de o asemenea tampenie..

In fine, pe scurt...am reusit sa schimb biletul cu doar 45 de euro, diferenta...fericita ca am scapat de o taxa de 70 de euro...

Inceputul lunii mai a adus pe marile ecrane filmul de animatie “Coraline”. Trailer-ul iti lasa un gust de “Alice in tara minunilor”: personajul principal, Coraline, patrunde intr-o alta lume printr-o usa dintr-un perete. Curiozitatea m-a impins sa ma duc sa vad despre ce e vorba, mai ales ca se prezenta precum un film de groaza. Am ales varianta 3D, deranjata de faptul ca singura optiune era sa-l vad dublat. Nu inteleg de ce, mai ales ca filmul nu este unul pentru copii. Coraline ajunge intr-o varianta alternative a vietii ei. Aici, mama si tatal se concentreaza doar asupra fiicei lor, desi in viata reala parintii fetei sunt ocupati cu munca, rugandu-si copilul sa nu le stea in cale. Singura diferenta este ca toti cei de “dincolo” au nasturi in locul ochilor.

Insa, frumoasa poveste are un sfarsit nu tocmai pe masura. Mama de dupa usa vrea sa-i coasa fetei nasturi ca sa fie la fel ca ei, pentru avea cui sa-i dedice toata iubirea ei. Actiunea se tranforma intr-o incercare de a-si salva parintii si de a scapa din ghearele ascutite ale zgripturoaicei. In afara de faptul ca filmul transmite, in final, ca toti copiii trebuie sa-si iubeasca parintii asa cum sunt pentru ca nimeni nu-i mai bun decat ei, nu vad ce altceva ar putea sa le ofere celor mici.

Citeste mai departe

Daca eram o luna, as fi fost cea care eclipseaza soarele.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost cu siguranta urata de cineva.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost noaptea.
Daca eram un animal marin, as fi fost o broasca testoasa.
Daca eram o directie, as fi fost cea pe care o ceri intr-un oras strain.
Daca eram o virtute, as fi fost pe cale de disparitie.
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost umbra lui Mircea la Cozia.
Daca eram o planeta, as fi fost a treia de la soare.
Daca eram un lichid, as fi fost vin alb.
Daca eram o piatra, as fi fost cea pe care isi imagina Spinoza ca o arunca in aer.
Daca eram o pasare, as fi fost una care zboara.
Daca eram o planta, as fi fost apreciata doar cand infloresc.
Daca eram un sunet, as fi fost auzit.
Daca eram un element, as fi fost al cincilea.
Daca eram un cantec, as fi fost "Oficial exist".
Daca eram un film, as fi fost castigatorul unui Palme d'Or.
Daca eram un serial, as fi fost "Friends".
Daca eram o carte, as fi fost citita.
Daca eram un instrument muzical, as fi fost atins.
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost interpretat de Sandra Bullock.
Daca eram un fel de mancare, as fi fost servit.
Daca eram un gust, as fi fost sarata.
Daca eram o aroma, as fi fost rom.
Daca eram o culoare, as fi fost galben.
Daca eram un material, as fi fost ceva de predat.
Daca eram un cuvant, as fi fost incercare.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost indispensabila.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost cauza ridurilor.
Daca eram o materie la scoala, as fi fost iubita doar de tocilari.
Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost Scrat.
Daca eram o forma, as fi fost paralelipipedica.
Daca eram un numar, as fi fost aproape de infinit.
Daca eram o masina, as fi fost un Ford vechi.
Daca eram o haina, as fi fost purtata.

via

stau..ma balansez intre ceea ce sunt si intre ceea ce ar fi trebuit sa fiu. Ma uit si ascult ce vreti de la mine. Va critic pe fiecare in parte. Nu spun in fata pentru ca nu am destul curaj, poate si pentru ca mie mi-ar fi greu sa mi se arunce tot ceea ce se oglindeste din mine in voi. Incerc sa ma regasesc si nu pot. Nu a mai ramas nimic din minte. Cica totul se numeste maturizare sau macar ne ascundem sub acest cuvant sleit de puteri, folosit generatie de generatie.

Cer independenta femeii. Sunt mandra ca cei dinaintea mea au reusit sa ridice statutul categoriei din care fac parte. Acum, parca as spune eram. Parca mi-as fi dorit sa fiu tabla aia stearsa, robotul ala ce se nastea cu o traiectorie prestabilita. Acel ceva ce nu cerea nimic si nu facea decat sa supuna.

In ultima perioada m-a apucat o sete de tot. Am inceput sa deschid carti si sa citesc vieti, imi era mai usor sa le accept pe alea decat pe a mea. Cautam raspunsuri, raspunsuri la intrebarile mele. Pentru ca odata cu raspunsurile stiam ca se temrina tot, ajung la capat. Scap de ceea ce nu am cerut si mi s-a bagat pe gat. Ce am putut sa fac: Sa accept.

Sunt cine sunt. Adica, sunt ceea ce iese din mine, uneori fara controlul meu.

Singuratea de care de multe ori imi era frica, as vrea sa o iubesc. As vrea sa pot sa fug de toate si sa fiu singura intre oameni. Sa nu ma mai joc ca o bila alba pe masa de biliard. Sa nu mai simt nevoia sa ating si sa imping in gaura.

Nu mai vreau sa cer si nici sa nu mai primesc fara sa cer.

Sunt suparata... ba chiar, foarte suparata. Pe cine? Pe aia de la Orange. De ce? ete pentru ca ei considera ca viata mea este neinteresanta. Pentru ca merg cu autobuzul nu inseamna ca mie nu mi se pot intampla lucruri demne de o reclama. nu de putine ori am vazut prin autobuze sau troleibuze stickere cu "Love could begin here". SAC!

Asa ca..ia sa nu mai faca ei reclame cu actiunea petrecuta doar in metrou. Oricat de frumoase sunt ele!!!!

eu sunt o persoana pragmatica, nu prea ma pierd in vise inutile. nu prea cred in iubiri pe net, nu cred in lucruri ce nu mi-s palpabile.

Insa, de curand am facut o obsesie. In weekend am plecat la tara. Am dormit, am citit, am stat la soare, l-am lasat pe ied sa-mi rontaie degetul (am regretat si inca mai regret..pentru ca ma doare), iar spre seara, cum nu aveam ce face mi s-a pus pata sa ma uit la Eurovision. si m-am uitat. mi-au placut piesele Portugaliei si Norvegiei. Portugalia m-a cucerit prin culoare, atat in muzica cat si spectacol...daaaaar norvegia... Melodia e simpla, o poveste putin cam banala, dar capata un alt aer cand e spusa cum trebuie... Dincolo de toate Alexander Rybak e pur si simplu..cam atat.. Se pare ca a pus cu botu' pe labe femeile din toata lumea..

Well, i have a crush...

Citez: "Bautura trebuie bauta"





via

Incercam sa ma gandesc cand renunt la a mai pastra legatura cu cineva (nu ma refer la amicitiile alea de-o vara). Cred ca in momentul in care nu mai am nimic de invatat de la omul respectiv. Cand simt ca nu mai are cu ce sa ma surprinda si nu mai am ce sa fur de la el. Totul se intampla la nivel inconstient. Suntem toti oamenii pe care i-am intalnit. Au spus-o altii inaintea mea si multa dreptate au avut.

Sunt oameni pe care poti sa-i ai langa tine o viata si de care sa nu simti ca te-ai saturat, dar mai sunt si alte persoane langa care te pierzi. Persoane care te prind in monotonia gandurilor si vietii lor. Am nevoie de cei din jur sa visez si nu pot sa fac asta langa oameni fara vise.

Eu iubesc la nebunie discutiile despre nimic printre nori de fum la ore imposibile. Discutii la care te aprinzi si iti aperi cu indarjire ideile. Probleme ce ti se pare ca pot schimba lumea, doar ca-si pierd valoarea in momentul in care te poti lauda cu o alcoolemie zero.

Dar cand incerci asta cu oameni ce n-au pareri, ce e aia?

Aseara am revazut "The Machinist". Nu mai tineam minte foarte multe pentru ca trecusera niste ani de la prima vizionare. Simt ca mi-a placut la fel ca prima data sau cel putin m-a surprins ca atunci. Christian Bale este genial si mi se pare incredibil cat a putut sa slabeasca pentru acest rol. "The Machinist" este un film despre vina pe care o purtam, despre incercarea de a ucide partea mai putin frumoasa din fiecare dintre noi si...despre paranoia de zi cu zi...

Sinopsis: Trevor Reznik, un lucrator la o fabrica, nu mai poate dormi. Nu e vorba de o insomnie oarecare. Trevor nu a mai dormit de un an. Oboseala cronica a dus la o deteriorare ingrozitoare a sanatatii sale fizice si mentale.

Din cauza infatisarii lui Trevor, colegii de munca se indeparteaza si se intorc impotriva sa, dupa ce acesta este implicat intr-un accident in atelier, in urma caruia un om isi pierde un brat. Trevor este invinuit de accident. Devenit o primejdie pentru sine si pentru ceilalti, trebuie sa fie indepartat.

Rusinea lui Trevor se transforma in suspiciune, apoi in paranoia, atunci cand incepe sa simta ca restul colegilor conspira la concedierea sa... si poate la ceva mult mai rau. Intai gaseste mesaje stranii in apartamentul sau. Apoi afla ca barbatul misterios vazut in preajma accidentului nu exista.
Fac aceste enigme parte dintr-un complot menit sa-l innebuneasca pe Trevor? Sau este oboseala care il lasa fara pic de judecata? www.cinemagia.ro

Unii afaceristi imi par pur si simplu geniali. Intr-o piata in care cu greu reusesti sa strecori ceva ce nu s-a mai facut, niste unii s-au gandit sa faca un inel ce seamana cu cel de logodna, pozitionand-ul drept "chestia" aia care te ajuta sa scapi de libidinosii din club. In pui pe deget si esti Ms Taken ;).. Inelul de poate cumpara impreuna cu un breloc, unde poti ascunde minunea cand nu ai nevoie de ea... totul pentru 50 de dolari...

Cica s-a luptat cu flacarile pe punte si a scapat de la furtuna un vapor mamut. Cam asta aflam din Proiect de presedinte, ep 1 de la realitatea. Primul presedinte cu chelie... wtf?

:))..da, un virus si-a si gasit loc pe Twitter, celebra retea de socializare. Cica Net-Worm.JS.Twettir a inceput sa se "propage"(asa scrie intr-un comunicat) pe Twitter pe 11 aprilie.

"Viermele a folosit vulnerabilităţi ale site-ului, care i-au oferit posibilitatea să iniţieze atacuri de tip cross-site scripting (XSS) şi să modifice conturile utilizatorilor folosind cod JavaScript. Conturile s-au infectat dacă utilizatorii au vizitat o pagină Twitter modificată sau dacă au accesat link-uri pe care le credeau mesaje Twitter de la prietenii lor. Diferite versiuni ale viermelui au circulat pe Twitter în zilele care au urmat, determinând un val semnificativ de infecţii. Conform administratorilor site-ului, toate problemele de securitate au fost rezolvate şi nu există dovezi care să ateste faptul că parole, numere de telefon sau alte date confidenţiale au fost furate în timpul atacului", au explicat repede cei de la Kaspersky.


the end...

Ieri...pe la facultate...am ajuns sa discutam despre faptul ca a noastra comunicare a ajuns sa fie intermediata de mai multe "ecrane" (telefon si computer). Am ajuns sa spunem "Ne vedem pe mess", iar scrisorile pe care le asteptai cu mare drag au fost inlocuite de cele virtuale, cat se poate de impersoanale. Nu mai stim sa interactionam. Tin sa mentionez ca aceasta discutie a pornit de la vizionarea unui interviu luat de catre Gabriel Liiceanu lui Eugen Ionesco, cu 4 ani inainte de moartea acestuia. Un mare om care si-a dat seama la 80 de ani ca nu stie.

De aici, am ajuns la problema autenticitatii. Cat de autentici suntem? Ce mai ramane din noi in momentul in care ne acundem in spatele unor obiecte?

Nu putem renunta la aceste tehnologii pentru ca suntem prinsi in aceasta evolutie. Nociva sau nu? Insa, paradoxul este ca in ciuda faptului ca aceste lucruri au fost create pentru a ne ajuta si a ne face sa rezolvam problemele cat mai repede, avem din ce in ce mai putin timp liber. Avem din ce in ce mai putin timp liber sa ne bucuram de o plimbare prin parc, de o carte citita inainte de culcare sau de primavara.

Apropos de timp, coincindenta face ca, in timp ce imi rasfoiam ziarele de dimineata, sa-l citesc pe Tudor Octavian care spune cam asa: "Apoi, timpul chel­tuit cu activităţile mărunte, unele obligatorii, altele de umplutură. Adunând tot ce trebuia socotit la inves­tiţii şi pier­deri planificate, rezulta un mare nimic la profit. Asta chiar era pe atunci viaţa mea, un continuu consum şi nici o concluzie, nici un câştig care să justifice pierderea de vreme, nimic care să-mi spună că au meritat zbaterea, foamea, visarea." Acum, statul trebuie amendat pentru furtul timpului. Oare?

Romania Libera are astazi deschidere de ziar un interviu al unui fost ofiter de securitate care povesteste cum ascultau ei pe la colturi. Am aflat niste lucruri pe care eu le consider interesante. Cica baietii astia veneau cu pictori specializati in a da patina de vechi peretilor pe care ii spargeau pentru a monta aparatura de ascultare. Mai povesteste Maiorul Marian R cum, intr-o zi, au dat peste o pisica in casa unde aveau de lucru, iar animalul a zbughit-o la fuga. Sa vezi atunci cum fugeau vreo 3 ofiteri sa prinda, citez, "potaia".

mai multe detalii pe site-ul publicatiei

"PLIMBARI GRATIS CU LIMUZINA PENTRU PENSIONARI DIN CONSTANTA

IN DATA 23.04.2009 FIRMA STAR LIMOS OFERA PENSIONARILOR AFLATI LA CAMINUL DE VARSTNICI DIN CONSTANTA PLIMBARI GRATIS CU LIMUZINELE FIRMEI STAR LIMOS , 2 LIMUZINE DE LUX DOTAE CU BAR ,TV,DVD CU CARE SAU PLIMBAT VEDETE NATIONALE SI INTERNATIONALE VOR FII LA DISPOZITIA A PESTE 40 DE PENSIONARI AFLATI LA CAMINUL DE VARSTNICI DIN ORASUL CONSTANTA!!!23.04.2009 ORA 13 STR.UNIRII CONSTANTA CAMINUL DE VARSTNICI CONSTANTA"

mda..cam asa suna un comunicat al firmei Star Limos. Textul a fost preluat integral (cu tot cu greseli). Chiar nu stiu ce as putea sa zic eu, cred ca au spus ei destul..

In afara de titluri, sunt putine articole pe care le citesc. Insa, aproape zilnic imi face placere sa citesc editorialul lui Tudor Octavian din Jurnalul National. Domnul este un batranel (si o spun cu simpatie) trecut prin viata si inca prins in deceniul trecut. Am avut ocazia sa am si o convorbire telefonica cu el pe vremea in care lucram la "ziar" si am ramas uimita ca nu foloseste emailul. Si mi-a placut asta. Mi-a mai placut ca l-am vazut circuland cu autobuzul, ca este extrem de amabil si, desi net superior jurnalistilor in general, le intelege meseria. Si... de dragul lor incearca sa le raspunda la orice intrebari (prietenii stiu de ce).

simt nevoia sa scriu despre editorialul sau de astazi, articol ce poarta numele "Doua zile pierdute". Intai sa incep cu opinia mea despre timpul pierdut si disperarea cu care incercam uneori sa fac orice doar de dragul de a nu sta. Nu de putine ori anumite iesiri, ca aceasta imi era cea mai la indemana optiune, erau extrem de plictisitoare. Astfel, incercam sa ma conving ca si statul in patura si uitatul la un film bun nu inseamna timp pierdut. Evident, de multe ori uit ca sa ma simt bine e mult mai important decat sa ma rad la o bere cu niste oameni banali.

Acest lucru se aplica si la modul in care reusesti sa te multumesti cu ceea ce ai. Mai precis, sa reusesti sa apreciezi lucrurile si oamenii de langa tine si sa nu te uiti mereu dupa capra vecinului care e mai grasa. Poate e ea mai grasa, dar a ta da mai putin lapte, dar mult mai bun.

In fine..am deviat putin de la subiect. "Am pierdut două zile fără nici un folos, nici sufletesc, nici bănesc, dar pentru prima oară în viaţă mi-am pus în gând să le recuperez cumva, să dau ceasul înapoi şi să mai trăiesc o dată timpul pierdut. Pierdut cam în felul în care se pierd nişte bani într-o afacere şi îi scoţi întreit din alta", cam asa isi incepe editorialul Tudor Octavian.

Pentru a evidentia ce vrea nenea sa ne spuna o sa pun cateva pasaje, mi se pare mai elocvent asa... "Totuşi, cum poate fi recuperat un timp consumat prosteşte? Un prim câştig pentru timpul pe care-l mai ai de trăit e să nu repeţi greşeala. Dac-ai fost prost o dată, e ca să nu fii la fel de prost şi a doua oară. [...]

În copilărie mă duceam cu droaia de copii la pescuit în bălţi fără peşte de dragul droaiei de copii. Nu pentru peşte plecam eu dimineaţa şi mă întorceam seara, ci pentru dus. Lucrurile s-au mai schimbat. Mă duc şi acum la bălţi sociale fără peşte, fiindcă sunt laş. Mila e adesea o formă de laşitate. Sunt prea mulţi cei care speră să-şi umple traista din locuri unde nu e sau nu mai e nimic de luat. Ar fi să le zic: Oameni buni, aţi greşit drumul, aţi greşit direcţia, înaintaţi într-o fundătură! Adevărul e că m-am dus la un aşa-numit eveniment artistic local din jenă pentru excesul de entuziasm al gazdelor. În cultură nu încape mila. Când pierzi două zile din milă culturală, înseamnă că trebuie să recuperezi neapărat. Nu la timp, ci la sentimente. La tinereţe, erorile au preţuri mici, la bătrâneţe costă scump. O zi trecută fără nici un rost e ca şi cum ai sta pe un peron şi nu-ţi spune nimeni că toate trenurile au fost anulate."

Tot editorialul aici

Mda..AC/DC nu vin in Romania si nici nu a fost vorba sa vina vreodata pe la noi. Auzisem ca s-ar putea sa fie vorba despre o maaaaaaaaaaaare teapa, da' am zis: "Domne', nu se poate. Au pus afise si nici nu se pot juca cu asa ceva". Ei bine, a fost o teapa. Organizatorul nu a semnat in viata lui un contract cu ei:((

Trupa a postat e propriul site ca nu a fost vorba decat despre niste publicitate pe spatele lor. Pacat, evenimentul parea promitator. Organizatorii au decis sa amane festivalul, cica nu se anuleaza.. In fine, asta iaste...de acum incolo ne putem lauda ca Romania este tara tuturor posibilitatilor. mai multe detalii despre marea teapa pe stiri24h.

Astazi mi-a fost dat sa ajung pe la spitalul Fundeni si am asistat la inca o dovada ca Romania nu si-a pierdut obiceiurile comuniste si ca mai avem nevoie de cate generatii sa a ne putea curata de fostul regim.

Un nene, nu-i spunem numele aici, a decis sa cumpere scaune noi pentru sala de asteptare a spitalului. Pentru asta, a apelat la ajutorul asistentei sefe de la etajul 4, ca sa-i spuna cate scaune incap in respectiva sala. Astfel, la dispozitie aveau 3 pereti. Doi dintre ei erau deja masurati, ca sa zici asa, si urma sa aflam cate incap pe cel de-al treilea. Nu era nevoie decat de o ruleta, insa doamna asistenta, si sefa pe deasupra, avea o alta idee... A mai chemat intariri, o asistenta subaltern, si s-a indreptat spre scaunele pe care isi odihneau oasele 3 batrani. Le-a spus dintr-o bucata sa se ridice si poate: "Ne si ajutati sa mutam scaunele". Deci...situatia e cam asa.. asistenta a luat cele 6 scaune si le-a tot mutat pana si-a dat seama de cate scaune e nevoie..pe scurt..le-a folosit pe post de linie, care nu are ca unitate de masura centimetrul ci una bucata scaun.

Pe langa asta, i-a explicat respectivului domn ca nu poate sa inlocuiasca toate scaunele pentru ca le are pe inventar si nu are unde sa le depoziteze pe acestea. Cum sa-ti ofere cineva ceva ce ar fi ridicat confortul spitalului si tu sa spui nu, pentru ca le ai pe inventar pe cele vechi?

Sean Penn mi-a atras mereu atentia ca actor, dar mi-a fost dat sa-l cunosc si ca regizor prin filmul "Into the wild". Un film absolut superb, plin de substanta si subinteles. Un lungmetraj pe care il recomand tuturor celor care pot sa savureze un film bun de aproape 2h.30'.

mie mi s-a facut pielea de gaina...

Agentie: Grey Copenhagen

"Incarcerarea lui Gigi Becali este, fara indoiala, cel mai reusit BTL organizat vreodata in Romania, iar acoperirea media depaseste cele mai frumoase vise ale oricarei agentii", ne spune Costin Miu, Managing Partner la Stentor Creative Relations.

"Dar, vorba lui Florin Calinescu, Becali este un dusman al limbii romane si al bunului simt, dar nu e pe lista celor mai cautati 10 infractori de catre FBI. Asaltarea casei sale de catre account-ii mascati de la SSPIR Communication, divizia de BTL a agentiei de mare succes din Cotroceni (si nu e vorba de Milleniumul lui Bortun, ca sa fie clar…) seamana izbitor cu Rusia lui Putin descrisa de Anna Politkovskaia."

Ma multe pe strategic.ro

Situatia cinematografelor din Romania este mai mult decat precara. Multi au tendinta de a asociatia ideea de sala de cinema cu ceea ce vad la mall... Da, si ala e cinematograf, da nu cel de altadata. Nu sunt salile in care mergea spuma Bucurestilor de odinioara, nu sunt salile alea ce aduna mii de soapte si de saruturi fugare, nu sunt salile ce te faceau sa uiti de comunism si sa evadezi, fie si pentru cateva zeci de minute, intr-o alta lume... Cele din urma sunt pe cale de disparitia...





Trista realitate...

L.E.: tot raul spre bine, nu am auzit nesimtiti care raspund la telefon la mijlocul filmului, nu am mai auzit rontait de floricele si fasait de ambalaje. O fost asa..mai intim...si fara pitipoance :)

foto: Theodora Stoica