deci...ea cauta consolare, pe cand el incerca sa se multumesca doar cu ce avea aici. Intr-o viata de dupa si o continuare cu un nou inceput ea vedea consolare. El nu cerea nimic mai mult decat ce i s-a oferit, ce putea cumva palpa. Ea vroia sa traiasca aici si acolo, iar el isi dorea moartea sau cel putin putea sa recunosca fara indoieli ca nu il sperie. Insa, totul a fost pe dos. Oare fiecaruia i s-a oferit ceea ce cauta? El a fost lasat sa-si caute fericirea in multumirea de aici? Asta sa insemne ca zilele pamantene sunt tot ce are? Iar ea, ea acum sa fie fericita gasandu-si fericirea in consolarea lumii spirituale?

"Daca n-am putut avea parte de fericire in viata asta am cel putin siguranta ca fericirea ma asteapta negresit intr-o viata viitoare", un Tudor Aleman al lui Liviu Rebreanu